Măștile de oxigen sunt dispozitive care furnizează oxigen dintr-un rezervor de stocare către plămâni. Acestea sunt împărțite în principal în categorii de aviație medicală și civilă, utilizate în tratamentul clinic, operațiuni de-altitudine mare, zone de-altitudine mare și siguranța aviației. Corpul principal este realizat din plastic, silicon sau cauciuc, acoperind gura, nasul sau întreaga față. Sunt echipate cu agrafă pentru nas, bandă elastică și orificii de ventilație pentru a asigura etanșeitatea la aer. Unele măști au un tampon de amortizare la suprafața de contact cu fața; materialul de amortizare poate conține polidimetilsiloxan cu terminații vinil-, silicon lichid etc.
Măștile de oxigen medicale includ măști de livrare a oxigenului, măști reglabile și măști care nu-respiră. Unele modele sunt echipate cu un nebulizator sau un regulator de concentrație de oxigen, iar livrarea oxigenului este realizată printr-o supapă cu trei căi în formă de T-. Măștile de aviație civilă se conectează la sistemul de cabină printr-un tub de alimentare cu oxigen și au o pungă internă de depozitare pentru a stoca temporar oxigenul. Se declanșează automat în cazul depresurizării cabinei. Când este utilizată, masca trebuie trasă în jos pentru a declanșa alimentarea cu oxigen, menținând în același timp respirația normală. Ambele tipuri de măști trebuie să îndeplinească standardele tehnice de sterilitate, rezistență la presiune și prevenirea scurgerilor pentru a asigura o aprovizionare eficientă cu oxigen în situații de urgență. Măștile de oxigen sunt, de asemenea, folosite în scenarii precum camerele de oxigen hiperbare pentru asistență la recuperarea sportivă și managementul bolilor cronice.
